Regulile de utilizare a saltelei de pat: cum să prevenim mucegaiul?

06/25/2020

Apariția mucegaiului într-o saltea este ceva foarte neplăcut. Mucegaiul poate afecta negativ calitatea somnului și chiar sănătatea (mucegaiul este o ciupercă microscopică și poate dăuna sănătății). Desigur, această situație este mai bine de prevenit decât de eliminat. Dar dacă totuși ați depistat deja mucegai pe saltea, ce e de făcut în acest caz? Să analizăm cauzele principale ale apariției acestui defect și să încercăm să găsim cine e responsabil.

De unde apare mucegaiul pe salteaua ortopedică?

Producătorul

Cu siguranță mulți vor fi de părerea că producătorul este de vină - fie nu a fost respectată procedura de asamblare a structurii sau un specialist a așezat greșit straturile, ori nu a respectat toate condițiile.

Deci, să clarificăm situația: majoritatea producătorilor de saltele din Moldova sunt bine cunoscuți, au o oarecare reputație și încredere din partea clienților. Dacă cele mai bune saltele ortopedice nu s-ar produce conform unor standarde de înaltă calitate și nu ar trece un control strict, produsele pur și simplu nu s-ar fi permis să fie comercializate. În plus, chiar și câteva cazuri neplăcute ar fi rapid mediatizate, ținând cont că prețul unei saltele de calitate înaltă cu efect ortopedic poate ajunge la 10-15 mii de lei. Prin urmare, problema nu originează în procesul de producere a saltelelor, ci în nerespectarea regulilor de exploatare a acestora ulterior achiziției lor.

Baza patului

Cel mai frecvent motiv pentru apariția mucegaiului pe saltea este încălcarea construcției patului pe care se pune salteaua. În cazul în care încercând să economisiți, alegeți un model cu o bază solidă (de exemplu, din placaj), atunci între acesta și salteaua ortopedică se va forma o zonă cu umiditate ridicată. Umiditatea se acumulează, se amestecă cu praful și transpirația, ceea ce creează condiții favorabile pentru mucegai și un miros neplăcut de umezeală.

Ventilație insuficientă

Cunoaștem că în timpul somnului, o persoană transpiră profund, mai ales vara. Când căldura și umiditatea nu sunt îndepărtate, persoana va simți un disconfort, iar dimineața se va trezi obosită și somnolentă. Dacă salteaua nu este ventilată în mod corespunzător, atunci condensul transpirației în partea de jos a saltelei va duce în curând la apariția mucegaiului.

Metode de profilaxie

Prin urmare, alegerea unei baze potrivite pentru pat este principala măsură de prevenire a mucegaiului în saltea. Cea mai reușită opțiune sunt lamele din lemn fixate pe un cadru metalic. În primul rând, lemnul este un material natural, iar în al doilea rând, decalajul dintre lame asigură circulația necesară a aerului. Și în final, drept bonus această bază are un efect ortopedic care funcționează în duet cu o saltea cu arcuri.

“Nu mai puțin de 15% din suprafața saltelei adiacente bazei patului trebuie să fie ventilată pentru a preveni mucegaiul.”

A doua condiție importantă este o ventilație suficientă. Ea poate fi realizată în mai multe moduri:

  • Lăsați salteaua să se „odihnească” într-o cameră bine aerisită timp de câteva ore de fiecare dată când îndepărtați husa sau așternutul saltelei. Saltelele moderne au un sistem de ventilație încorporat, însă e necesar să creați condițiile prevăzute pentru ca acesta să funcționeze 100% eficient;
  • Puteți achiziționa o saltea cu aeratoare – orificii speciale cromate pe părțile laterale ale saltelei, care ajută la eliminarea excesului de umiditate.

Saltelele de la fabrica de mobilă Tandem sunt proiectate calitativ cu o construcție bine gândită, iar în producere folosim materiale naturale care „respiră” – fibră de cocos (nucă de cocos), pâslă etc. Datorită acestora, aerul circulă liber în interiorul saltelei.

Cum să scăpăm de mucegaiul de pe o saltea de pat?

Desinestătător, aceasta e practic imposibil. Unele ateliere soluționează această problemă dezasamblând complet produsul în straturi, determinând adâncimea pătrunderii mucegaiului și, dacă este posibil, înlocuind zonele afectate.

Însă este puțin probabil, că o astfel de saltea să-și păstreze proprietățile ortopedice și cu siguranță va pierde garanția de la fabrică. În plus, lucrările sunt costisitoare. Din aceste considerente, alegeți salteaua potrivită pentru patul de dormit, cumpărați o saltea de la un producător cu renume – și atunci nu veți fi deranjat de nici un mucegai.