CERTIFICAT DE GARANȚIE
ARLENGO SRL — Republica Moldova
Garanție pentru produsele noastre
În conformitate cu Actul intern al Grupului TANDEM privind termenele și condițiile de garanție, intrat în vigoare la data de 28.08.2026, termenele de garanție se aplică în mod unitar pentru toate produsele comercializate, conform tabelului de mai jos.
Categoria de produs
Termen de garanție
Notă: În cazul în care un produs beneficiază de o garanție generală (de ex. 10 ani) dar conține componente pentru care este stabilit în mod expres un termen diferit (de ex. iluminare LED — 5 ani, mecanisme de ridicare — 5 ani), pentru respectivele componente se aplică exclusiv termenul specific. Termenul general al produsului nu prelungește termenul distinct stabilit pentru componentele exceptate.
Contact — Departamentul de Garanție Moldova
Email: [email protected]
Telefon: +373 79 057 770
Adresă: mun. Chișinău, str. N. Milescu Spătarul 8/5, MD-2044
CAPITOLUL I: DECLARAȚIA DE CONFORMITATE
ARLENGO SRL, persoană juridică din Republica Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. N. Milescu Spătarul 8/5, MD-2044, înregistrată cu IDNO 1011600034004, cod TVA 0405407, reprezentată prin Corneliu Său în calitate de Administrator, asigură, garantează și declară pe propria răspundere că produsele menționate în factura care însoțește prezenta declarație nu pun în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii, nu produc un impact negativ asupra mediului și sunt în conformitate cu documentația tehnică de produs și cu standardele naționale aplicabile în Republica Moldova (SM SR aferente mobilierului).
CAPITOLUL II: CERTIFICAT DE GARANȚIE
Art. 1 — Condiții de acordare a garanției
1.1 Termenele de garanție se acordă pe categorii de produse, conform tabelului de la începutul prezentului certificat și în conformitate cu Actul intern al Grupului TANDEM privind termenele și condițiile de garanție (în vigoare din 28.08.2026). Termenele se aplică în mod unitar, indiferent dacă produsul a fost achiziționat cu sau fără serviciul de montaj asigurat de vânzător. Termenul se calculează de la data livrării consemnată prin semnarea procesului-verbal de recepție de către cumpărător. Perioada de garanție se prelungește cu perioada în care produsul a stat în reparație.
1.2 În situația în care unui produs de mobilier i se înlocuiesc doar anumite repere (de exemplu o rotiță, o balama, o cornișă, o ușă etc.), dar produsul ca atare nu este înlocuit, se prelungește perioada de garanție cu perioada în care produsul a stat în reparație. Produsul înlocuit beneficiază de aceeași garanție ca și un produs nou.
1.3 Garanția asigură repararea sau înlocuirea produsului, fără niciun cost suplimentar pentru cumpărător.
1.4 Garanția este acordată pentru produsele folosite în mod obișnuit și în condiții normale, în scopul pentru care au fost fabricate, ținând cont de faptul că produsele se uzează în timp, în condiții normale de folosire, în limite normale de umiditate relativă a aerului (50–70%) și temperatură (10–30 °C).
1.5 Garanția pentru saltele: toate saltelele TANDEM beneficiază de garanție de 10 (zece) ani de la data livrării, în conformitate cu Actul intern al Grupului TANDEM în vigoare din 28.08.2026.
1.6 Garanția pentru saltele se acordă doar în cazul în care acestea sunt în starea inițială, exceptând uzura normală a produsului, și nu prezintă niciun defect (pătată/ruptă).
1.7 Saltelele TANDEM în dimensiunile 1400×2000 mm, 1600×2000 mm și 1800×2000 mm beneficiază de un termen de încercare de 3 (trei) luni. Cheltuielile de transport tur-retur sunt în contul cumpărătorului dacă acesta le restituie în perioada termenului de încercare și nu dorește să le achiziționeze. Saltelele se pot returna o singură dată, doar dacă sunt îndeplinite condițiile de la Art. 1 pct. 1.6.
Art. 2 — Condiții în care garanția nu se acordă
2.1 Uzura normală a produsului, ținând cont de durata medie de utilizare a acestuia, care include tasarea poliuretanului, întinderea stofei sau a materialului de acoperire, mătuirea sau lustruirea materialelor în timp, în limite normale, ca urmare a uzurii, sunt acceptate și nu sunt considerate defecte.
2.2 Apariția unor defecte după recepția produsului, ca urmare a serviciilor de manipulare, transport, montaj și instalare, executate de cumpărător sau de terți.
2.3 Alte condiții:
· părți componente incendiate, inundate, deteriorate, furate;
· schimbarea culorii produsului din cauza soarelui, a unei alte surse de căldură, lumină sau apă, migrarea culorii de pe un obiect (obiecte de îmbrăcăminte sau marochinărie) care a intrat în contact cu produsul deteriorat;
· vopsirea produsului de către cumpărător sau intervenția cumpărătorului asupra mobilierului cu substanțe suplimentare de lăcuire, găurirea, lipirea pe produs a altor repere sau materiale;
· ruperea sau zgârierea ca urmare a lovirii sau manipulării defectuoase de către cumpărător;
· defecte apărute ca urmare a umidității, curățării cu produse de curățare neadecvate, condițiilor improprii de utilizare a produselor, altele decât cele pentru care produsul a fost proiectat, testat și fabricat;
· defecte care apar ca urmare a condițiilor improprii de depozitare la cumpărător;
· în cazul în care pe produs au fost depozitate alte produse, cu greutate mult mai mare, conform Art. 4 pct. 4.2 lit. (a).
Art. 3 — Drepturile cumpărătorului și răspunderea vânzătorului
3.1 Răspunderea vânzătorului este angajată dacă lipsa de conformitate a produsului se produce în interiorul termenului de garanție menționat la Art. 1 (în funcție de categoria de produs), calculat de la data semnării procesului-verbal de recepție de către cumpărător, și dacă acesta îl informează pe vânzător despre apariția lipsei de conformitate în termen de două luni de la data la care a constatat-o.
3.2 În cazul apariției unor eventuale defecte, cumpărătorul va putea formula reclamație. Aceasta va fi însoțită de factura fiscală și de Certificatul de garanție și se va depune și înregistra la sediul magazinului vânzătorului de la care cumpărătorul a achiziționat produsul. În cazul constatării unor lipsuri din colet (a unor componente), cumpărătorul trebuie să anunțe lipsa lor înainte de începerea montajului și să păstreze ambalajul, etichetele și conținutul coletului în starea în care le-a primit, în vederea verificării și înlocuirii.
3.3 În cazul lipsei conformității, cumpărătorul are dreptul de a solicita vânzătorului, în primul rând, repararea produsului sau, în subsidiar, înlocuirea acestuia, în fiecare caz fără plată, cu excepția situației în care măsura este imposibilă sau disproporționată. O măsură reparatorie va fi considerată ca disproporționată dacă ea impune vânzătorului costuri care nu sunt rezonabile în comparație cu cealaltă măsură reparatorie, luându-se în considerare:
· a) valoarea pe care ar fi avut-o produsele dacă nu ar fi existat lipsa de conformitate;
· b) importanța lipsei de conformitate;
· c) dacă cealaltă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient semnificativ pentru consumator.
O măsură reparatorie va fi considerată imposibilă dacă vânzătorul nu poate asigura produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb pentru reparare, inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.
Cumpărătorul poate să opteze pentru reparare sau înlocuire doar în cazul în care neconformitatea bunurilor este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăși 30 zile calendaristice. Excepție face situația în care măsura corectivă aleasă ar fi imposibilă sau, în comparație cu cealaltă măsură corectivă disponibilă, ar impune vânzătorului costuri disproporționate.
3.4 Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută într-o perioadă rezonabilă de timp, stabilită de comun acord, în scris, de cumpărător și vânzător. Perioada de timp stabilită nu poate depăși 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoștință vânzătorului lipsa de conformitate a produsului.
3.5 Punctul de lucru al vânzătorului, care se va ocupa de efectuarea eventualelor reparații, este Departamentul Garanție Tandem, mun. Chișinău, str. N. Milescu Spătarul 8/5, MD-2044. Telefon: +373 79 057 770. Email: [email protected].
3.6 Cumpărătorul poate solicita o reducere corespunzătoare a prețului sau rezoluțiunea contractului în situația în care:
· a) vânzătorul nu a finalizat reparația sau înlocuirea ori a refuzat să aducă în conformitate bunurile;
· b) se constată o neconformitate, în pofida eforturilor vânzătorului de a o remedia;
· c) neconformitatea este de o asemenea gravitate încât justifică o reducere de preț sau dreptul la încetarea imediată a contractului de vânzare;
· d) vânzătorul a declarat că nu va aduce bunurile în conformitate într-un termen rezonabil sau fără inconveniente semnificative pentru consumator, ori acest lucru reiese clar din circumstanțele cazului.
3.7 Cumpărătorul nu este îndreptățit să solicite rezoluțiunea contractului dacă lipsa de conformitate este minoră. Stabilirea neconformității și a gradului de gravitate a acesteia se face conform prevederilor standardelor naționale aplicabile în Republica Moldova și ale altor acte normative referitoare la neconformități. În cazul încetării contractului, vânzătorul va restitui banii folosind aceleași modalități de plată ca și cele folosite de consumator pentru tranzacția inițială.
3.8 Cumpărătorul este de acord cu faptul că produsele fabricate din materiale naturale precum PAL melaminat, MDF, stofă, piele ecologică, furnir nu pot fi fabricate identic din punct de vedere al texturii, al nuanțelor de culoare pe diferite suprafețe și al particularităților aparente pe material, astfel încât ar putea exista ușoare deosebiri între mostre și produsul finit; cumpărătorul nu poate formula reclamații ulterioare cu privire la aceste aspecte.
3.9 După semnarea procesului-verbal de recepție, cumpărătorul nu mai poate invoca deficiențe calitative sau cantitative ale produsului (în afara viciilor ascunse, confirmate prin expertiză tehnică de către un serviciu specializat). Spargerea produselor sau a componentelor fragile (sticlă, oglindă), zgârierea produselor ulterior efectuării recepției sunt riscuri asumate de cumpărător.
3.10 După efectuarea montajului, a instalării și a reglajelor la sertare, uși, etajere — procedee confirmate de cumpărător prin semnătură pe documentul de recepție — vânzătorul nu mai are nicio obligație privind repetarea acestor servicii.
3.11 În cazul produselor de tapițerie expuse în magazin, dacă acestea au fost probate de către cumpărător prin așezarea pe ele și respectivele produse au rezistat și nu au suferit deformări statice sau dinamice, în condiții de utilizare normală, cumpărătorul nu mai poate invoca, ulterior livrării și recepției, ruperea sau deformarea produsului din cauza deficiențelor calitative (în afara viciilor ascunse).
3.12 În situația în care pardoseala sau pereții pe care este montat mobilierul nu sunt drepți sau prezintă denivelări, ce duc la apariția în timp a dereglărilor de uși, sertare, scârțâit de pat sau canapea, vânzătorul nu mai are nicio obligație privind efectuarea serviciului de reglaj, exceptând situația când părțile agreează altfel.
Art. 4 — Dispoziții finale
4.1 Elementele de identificare ale produsului sunt cele menționate în fișa de comandă.
4.2 Cumpărătorul a luat cunoștință și acceptă în mod expres limitările vânzătorului privind:
· a) numărul maxim de kilograme pe tip de poliță: poliță interioară mobilier — max. 20 kg; polițe independente aplicate direct pe perete — maxim 5 kg, cu condiția asigurării unui sistem de prindere adecvat;
· b) la comode ori alt tip de module care conțin mai multe sertare, să nu deschidă mai mult de un sertar concomitent, deoarece deplasarea centrului de greutate duce la răsturnarea mobilierului;
· c) vânzătorul recomandă ca mobilierul cu o bază mică, precum și cel cu sertare, să fie ancorat de pereți/podea în vederea evitării răsturnării acestuia. RECOMANDAREA ESTE CU ATÂT MAI IMPORTANTĂ ÎN CAZUL ÎN CARE ÎNCĂPEREA ÎN CARE ESTE MONTAT MOBILIERUL ESTE FRECVENTATĂ SAU ACCESIBILĂ COPIILOR;
· d) tăblia patului este necesar să fie fixată de perete;
· e) materialele noi, care au stat în colete închise, pot emana un miros, care se va diminua în termen de 5 zile de la desfacerea pachetului și va dispărea în 2 luni.
Prezentul certificat de garanție este emis în conformitate cu Legea nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor și cu alte acte normative aplicabile în Republica Moldova privind garanția produselor nealimentare și răspunderea vânzătorului.